Sunt Alexandra, psihoterapeut — dar nu doar atât. Deși această profesie ocupă un loc important în viața mea, am multe alte pasiuni, unele poate comune și ție. Dacă ești curios cum ar arăta ședințele noastre de terapie, află că îmi place structura și sunt un om organizat din fire. Pot fi și cel mai empatic terapeut, dar și cel care să te provoace. De-a lungul anilor, am descoperit cât de multe am de învățat de la cei care aleg să îmi deschidă ușa și sufletul în cabinet. Avem nevoie unii de ceilalți — nu suntem singuri, chiar dacă uneori așa se simte. Cu toții purtăm propriile noastre greutăți.
Deși lucrez în abordarea cognitiv-comportamentală, îmi place să am o relație caldă, prietenoasă și suportivă cu clienții, având încredere în resursele și ritmul lor.
Învățarea unor strategii specifice de a face față propriilor dificultăți.
FPSE, UniBuc
FPSE, UniBuc
Atestat de libera practică în psihoterapie - Colegiul Psihologilor din Romania
Atestat de liberă practică în Psihologie Clinică - CPR
Formare în psihoterapii cognitiv-comportamentale -APSC
Anularile se pot face cu minimum 24 de ore inainte de sesiune.
Nicio recenzie inca
Fii primul care lasa o recenzie acestui terapeut.
Pentru a lasa o recenzie, ai nevoie de un cod unic pe care il primesti de la terapeut la inceputul colaborarii.
Ședință standard
0 RON
50 minute
Sesiuni online si la cabinet
Anulare cu 24h înainte
Contactează terapeutul pentru programare