Relația cu clientul

Fundamentul oricărei colaborări în psihologie este respectul pentru drepturile și demnitatea fiecărei persoane. Codul deontologic cere ca psihologii să trateze stările afective, atitudinile, valorile și opțiunile clientului cu grijă și reverență. Psihologii nu au voie să prejudicieze imaginea sau demnitatea nimănui și trebuie să evite discriminarea pe criterii de cultură, etnie, sex, orientare sexuală, religie sau statut socio‑economic. Respectul se manifestă și prin protejarea spațiului personal și cultural.
Drepturile legale, civile și morale ale clienților trebuie protejate, iar psihologii pot refuza să ofere asistență persoanelor care intenționează să folosească serviciile pentru a încălca aceste drepturi.

Înainte de a începe orice serviciu psihologic (evaluare, consiliere sau psihoterapie) psihologul are obligația să obțină consimțământul informat. Codul clarifică elementele pe care psihologul trebuie să le prezinte clientului într‑un limbaj accesibil: scopul și natura activității, responsabilitățile reciproce, beneficiile și riscurile, alternativele, condițiile de încetare, posibilitatea de a refuza sau a se retrage fără prejudicii, dreptul la o a doua opinie, limitele confidențialității, frecvența și costurile.

Informațiile trebuie oferite într-un limbaj simplu, adecvat nivelului de înțelegere al beneficiarului. Asta implică inclusiv evitarea jargonului și verificarea constantă că sensul a ajuns „la destinație”.

Consimțământul nu este valid dacă este obținut sub presiune. Psihologul trebuie să se asigure că acordul nu este dat în condiții de coerciție sau constrângere.

O relație multiplă înseamnă că, în același timp (sau în succesiune apropiată), psihologul are cu aceeași persoană mai multe roluri decât cel profesional principal: de exemplu terapeut și prieten, evaluator și formator, psiholog și partener de afaceri, psihoterapeut și coleg de muncă, psiholog și rudă etc. Codul cere ca psihologul să evite aceste situații pe cât posibil, deoarece cresc riscul de conflict de interese, scad obiectivitatea și pot deschide ușa abuzului de autoritate.

Transparența financiară reprezintă o obligație profesională fundamentală a psihologului, care presupune comunicarea clară, onestă și completă a tuturor aspectelor legate de costurile serviciilor psihologice. Psihologul are responsabilitatea de a informa clientul, încă de la începutul relației profesionale, cu privire la valoarea onorariului, modalitatea de plată, frecvența plăților, precum și orice condiții care pot influența cadrul financiar al serviciului oferit. Această informare timpurie permite clientului să ia o decizie liberă și conștientă privind inițierea sau continuarea intervenției psihologice.

Codul prevede că psihologul stabilește onorariul de comun acord cu beneficiarul serviciului, în condițiile legii și fără a prezenta în mod fals cuantumul acestuia. Aceasta implică nu doar comunicarea sumei, ci și evitarea oricărei forme de ambiguitate, inducere în eroare sau prezentare incompletă a condițiilor financiare. Psihologul trebuie să asigure un cadru contractual clar, în care clientul înțelege exact natura obligațiilor financiare și nu este pus în situația de a descoperi ulterior costuri neprevăzute sau condiții necomunicate anterior.

Transparența financiară presupune, de asemenea, ca psihologul să nu accepte recompense, cadouri sau favoruri suplimentare în afara onorariului stabilit, deoarece acestea pot afecta obiectivitatea profesională și pot introduce un dezechilibru în relația terapeutică. Relația psihologică trebuie să rămână una profesională, clar delimitată, în care schimbul financiar este explicit, echitabil și lipsit de ambiguități simbolice sau relaționale.

Relația se încheie în următoarele situații:

Colegiul Psihologilor din România. (2018). Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică. Aprobat prin Hotărârea nr. 1 din 24 noiembrie 2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 143 din 22 februarie 2019, cu modificările și completările ulterioare.